Perusul baltat

Perusul baltat este un papagal mic, cam de 18 cm lungime. Perusii traiesc in captivitate sapte ani chiar si mai mult, cunoscandu-se cazuri de perusi care au trait 11,12 si 14 ani. Au o mare varietate de culori si combinatii de culori, de la alb, galben, verde albastru, mov la gri.
Perusii dominant baltati sunt cei cu culori bine definite si cu cate trei pene in forma de buline negre pe gat, de o parte si de cealalta. Femelele au ceroma bej-maro iar masculii o au albastra cu varietate de roz. Ceroma reprezinta partea de deasupra ciocului cu narile.
Sunt sociabili si veseli, nu prea pretentiosi, canta frumos si pot trai armonios in colectivitati. Perusii au nevoie de lumina si caldura constanta, trebuie feriti de curent. Au nevoie si de libertate. Trebuie lasati sa mai zboare liberi din cand in cand prin camera sa mai zboare. Perusii sunt educabili, tandri, pot imita diverse sunete si pot emite cuvinte. Ei trebuie invatati de pui, de la varsta de doua luni. La inceput, vor sta in colivie, fara a li se da drumul, cam doua saptamani, pana cand se vor obisnui cu stapanul si vor capata incredere in el. Stapanul trebuie sa ii acorde timp, sa il mangaie tandru cu un deget pe cap, sa il ia in brate cu tot cu colivie, sa ii ofere mancare, bunatati, o felie de mar, seminte, o felie de portocala, sa-l invete sa manance cat mai multe fructe si legume. Perusii vor hrana proaspata. Ei se hranesc cu mei si amestec de seminte si le trebuie nisip. Perusilor le trebuie morcov ras, ou fiert tare, verdeturi, mere, biscuiti, rar cate putina paine. In farmaciile veterinare se gasesc vitamine bune pentru perusi.

O pasare bolnava respira repede si sacadat

Un papagal mananca 2, 3 chiar 4 lingurite de amestec de boabe. Mai mananca seminte de ardei gras dulce, seminte de floarea-soarelui, susan, mar, in, nuci, migdale, rapita, diverse seminte cu miere, fructe. Aceste pasari beau destula apa, se scalda cu placere pe o frunza de salata in causul careia se toara apa calduta. Au nevoie pentru imperechere de colectivitate. Femela depune cateva oua (3-5). Perioada de incubatie este de 18 zile. Puii ajung sa zboare dupa 35 de zile.

Un rol important in viata pasarii il are nisipul care aduce minerale si care, prin pipota, participa la digestie. Perusii naparlesc din trei in trei luni.

O pasare bolnava prezinta dispree, adica respira repede, sacadat si se vede prin balansul cozii. La zona cloacei se observa urme de excremente, deci diaree. Se mai pot observa rani, abcese, modificari ale picioarelor, nu are pofta de mancare. La orice simptom aparut pasarea trebuie dusa la cabinetul veterinar deoarece, fiind asa de mica si sensibila, se poate decompensa usor si deznodamantul va fi fatal.

Vesele si jucause, pasarile de apartament ne aduc multa bucurie si buna dispozitie.

Daca li se acorda destul timp si rabdare, ele pot deveni bune prietene ale copiilor, care, ingrijindu-le, pot invsta usor ce inseamna responsabilitatea.

In prima zi in care il aduceti acasa, noul „membru al familiei” are nevoie de putina liniste pentru a se obisnui in noua locuinta, iar colivia trebuie sa fie complet echipata inainte ca noul locatar sa se instaleze.

Un element important care trebuie sa fie prezent in colivie este nisipul special, ce ajuta pasarile sa aiba un sistem digestiv sanatos, reprezentand o sursa importanta de minerale.

Vita Grit Nature

Este un aliment natural complementar. Continand scoici curatate printr-un procedeu special, reprezinta un aport de minerale pentru toate pasarile. El este imbogatit cu nisip special si carbon, pentru facilitatea si regularizarea digestiei.

Jucariile nu sunt folosite numai pentru distractie! Acestea sunt necesare pentru orice fel de pasare, indiferent de specia careia ii apartine, pentru a-i intretine o buna stare mentala, dar si ciocul ocupat tot timpul.

Pentru curatirea si ingrijirea ciocului, pasarile au nevoie de un material special, Vita-Sepia, care le furnizeaza totodata si necesarul de minerale.

Pentru a deveni buni prieteni, hraniti pasarile din mana, folosind batoanele speciale. Acestea acopera nevoile de vitamine s asigura o epiderma sanatoasa.

Aliment complementar adaptat nevoilor specifice ale tinerelor pasari, batonul Vitakraft este bogat in calciu. El furnizeaza substantele nutritive esentiale pentru asigurarea unei cresteri sanatoase si a unei structuri osoase solide.

Kiri-Kiri este o hrana de baza pentru pasari ce contine seminte selectionate, intr-un amestec echilibrat, dupa o reteta a crescatorilor germani.

Este o hrana bogata in vitamine si minerale.

Bogat in vitamine si minerale, meniul pentru canari si perusi este o hrana de baza pentru pasari, ce contine seminte selectionate, intr-un amestec echilibrat.

Mareste puterea de rezistenta si favorizeaza regenerarea penelor, oferind canarilor si perusilor o viata lunga si sanatoasa.

Vitamine pentru vorbit si cantat – cu miere si lecitina, vitamina A+D. Pentru toate tipurile de perusi si canari, dezvolta abilitatea de a vorbi si de a canta. Intareste organele interne si face pasarea sa fie multumita si fericita.

Cocktail – In natura, pasarile nu se hranesc numai cu seminte, ele au nevoie si de elemente nutritive complementare. ?Cocktail” este o combinatie echilibrata de substante nutritive. Fructele continute garanteaza aportul corect de vitamine si permit diversificarea alimentatiei.

Perusul, pe numele lui stiintific „Melopsittacus modulatus” este originar din Australia, insa in scurt timp a ajuns una dintre raspandite pasari ca animale de casa (pet), datorita faptului ca este destul de intretinut.

In general sunt crescuti pentru coloritul, cantecul si voiciunea lor. Unii se pot dresa sau chiar sa fie invatati sa vorbeasca.

Perusii sunt printre cei mai indragite dintre animale de companie. De obicei, de crescutul lor se ocupa copii, dar aceasta pasiune ii va captiva si pe parinti (exact asa s-a intamplat si in cazul). Nu sunt pretentiosi la mancare sau la intretinere.

Un perus poate trai in jur de 10 ani, dar poate atinge si „onorabila” varsta de 20 de ani. Asta ar fi echivalentul pentru un om de 100.

Descriere:

Ma gandesc ca stiti ca are pene si aripi, un cioc, doi ochi, doua urechi (care nu se vad!), doua picioare. De aceea nici nu mai pomenesc de ele, doar de particularitatile acestora. Un perus dezvoltat normal are 17-18 centimetri, un colorit viu si este foarte voios. Foarte, foarte voios!

In mod normal ei sunt de culoare verde, dar prin incrucisari s-au obtinut perusi galbeni, albastri, violeti,  sau albi (am avut unul din acesta mai demult). Si cred ca inca se mai „lucreaza” si la alte culori. Am vazut exemplare care aveau diferite combinatii de culoare: galben cu verde, alb cu albastru etc.

S-ar putea distinge doua „modele” de perusi. Primul si cel mai raspandit ar fi cel asemanator cu exemplarul din stanga, din poza. Penele din jurul capului sunt mai pronuntate, de asemenea penele din jurul ciocului sunt usor mai mari. Al doilea „tip”, pare sa fie mai mult dintr-o „bucata”, avand coloritul capului asemanator cu restul corpului, iar penele sunt mai mici. In general, al doilea gen de perus este mai mic si ceva mai slabut.

Cum se distinge barbatusul de femela? Simplu. Dar femela de barbatus? La fel de simplu. Cand au cateva luni, in jurul narilor li se formeaza o culoare caracteristica fiecaruia. Astfel in jurul narilor unui mascul va fi o culoare albastruie, iar „nasucul” la o femela e maro. Aceste culori se disting cel mai bine cand ajung la maturitate.

Ce am observat mai ales la perusii mei este faptul ca barbatusul este mai linistit, mai bland si grijului si canta foarte mult. Femelele au un spirit protectiv mai pronuntat, de aceea sunt ceva mai „batause” si dezordonate (in sensul ca strica tot ce apuca). Desigur aceste trasaturi sunt diferite de la exemplar la exemplar.

In general perusii sunt foarte activi, nu stau deloc locului. De aceea, inainte a achizitiona unul, sa va ganditi sa va luati adio la linistea din casa. Pe mine nu ma deranjeaza acest lucru, chiar ma distreaza, mai ales cand ma iau la intrecere cu ei si se enerveaza pe mine. Si atunci au loc mici certuri. Detalii despre perusii mei gasiti aici.

Hranire:

Perusii sunt printre cele mai usor de intretinut animale de casa. Eu le cumpar la ai mei o punga cu mei (cam 500g) si le ajunge cam o luna. Desigur le mai administrez si hrana aditionala cum ar fi mere, morcovi, salata, varza, chimen, granule mici de porumb, ou fiert si coaja de ou (de gaina!). Ca orice pasare care se respecta, perusii consuma, in general, seminte uscate. Cand depun oua, femelele consuma cu mare placere ou fiert, precum si coaja acestora. Oul fiert e bun ca sursa de proteine (mai ales pentru pui). Fructele sunt si ele prin pe lista preferintelor, mai ales merele, perele, morcovii, salata si multe, multe altele.

Meiul este hrana principala, un fel de nuca sau aluna pentru veverita. De aceea trebuie sa aia aiba in permanenta. Meiul este de trei feluri: alb (cel mai bun), galben si rosu. Ideal este sa fie amestecate, insa cel alb sa fie preponderent, mai ales pentru hranirea puilor, deoarece are coaja mai subtire si e mai usor de desfacut. Meiul rosu are coaja mai tare, dar este si foarte hranitor. Apropo de coji: din cutia cu mancare trebuie inlaturate cojile ce apar. Perusul are un talent nemaipomenit in descojire, insa cojile le lasa in cutie, care se aduna si nu mai are acces la semintele ramase.

Diferite feluri de mancare se pot amesteca. V-as putea recomanda si o” reteta”: mar si morcov ras si amestecat cu 2-3 lingurite de pesmet.  Se mai poate razui ou fiert (albus si galbenus) si se pot pune si cateva coji de oua. In cazul in care puneti ou fiert, amestecul nu trebuie sa stea mai mult de doua zile in colivie, pentru ca se altereaza.

Desi amestecurile sunt foarte indicate, eu prefer sa pun fiecare fel de mancare separat, pentru ca perusii pot sa consume doar un fel de sortiment, iar restul este pierdere.

E bine ca hrana sa fie din mai multe feluri. Asftel pasarea poate alege dupa bunul plac. Semintele se pun, de obicei, in cutiile din colivie. Sunt niste dispozitive speciale care se pot atasa de colivie printre gratii si sunt destul de comode mai ales pentru realimentarea lor, dar eu nu le prefer pentru ca pasarile mai scapa cate un bob, acela cade si e o pierdere. Cojile de mei cad si ele pe fundul coliviei, iar daca perusul da din aripi face dezastru pe langa colivie. Daca aveti mai multi perusi, e bine ca mancarea sa fie pusa intr-un vas mai mare (mai alungit) pentru ca au obiceiul sa manance in acelasi timp, iar o „masa” mai mica poate isca conflicte. Sau se poate pune in mai multe vase. Daca sunt infometati pentru ca nu au avut hrana, pot avea loc mici certuri in momentul in care li se administreaza mancare.

Apa se pune cutiute si trebuie schimbata o data la doua-trei zile. Sunt in comert niste vase speciale numite adapatori, pe care le recomand recomand calduros, sunt foarte comode si pentru perusi, cat si pentru proprietarii acestora. In general, perusii nu prea consuma multa apa.

O data pe luna inlocuiti apa din adapatoare cu ceai de musetel fara zahar, pentru a-i ajuta la eliminarea toxinelor. Desigur, ceaiul sa fie rece; daca nu, in cel mai bun caz se deformeaza adaptatoarea (care e din plastic) sau in cazul rau va alegeti cu perusi fierti! Ceaiul sa nu ramana mai mult de doua zile, pentru ca isi schimba proprietatile tamaduitoare.

Produsele alimentare si apa trebuiesc puse in vase curate. Evitati pe cat posibil seminte mai dubioase, cum ar fi neghina, care provoaca indigestie. De asemenea nu administrati alcool (sub nici o forma!!!), ciocolata, cartof, sare sau alte produse din acestea. Mai bine intrebati un specialist inainte. Diferite alimente cum ar fi oul fiert, e bine sa fie administrat pentru o singura zi, deoarece se altereaza si… e de rau dupa aceea. In sezonul rece, acest gen de mancare poate sta si doua zile, dar nu mai mult!.

Alegerea hranei: Cel mai indicat este sa cumparat mancarea perusilor de la un magazin de specialitate, pentru a fi sigur ca este preparata corespunzator. Corect? Nu prea; unele sortimente pe care le veti intalni sunt mai mult pentru a atrage a duce in eroare clientul si pentru a va castiga cat mai multi bani.

Personal, cand cumpar o punga de mei, aleg felul simplu, in sensul sa nu fie amestecat cu alte seminte. Se intampla ca acele seminte sa nu fie consumate si reprezinta o risipa; nu mai spun ca trag la gramaj. De aceea, seminte de alt gen le iau si le pun separat in cutiute. Daca constat ca perusul consuma prea mult din acele seminte, le administrez periodic, pentru ca exista risc de intoxicatii.

Puteti sa faceti la fel ca mine sau puteti sa alegeti preparate gata facute (unde semintele sunt, teoretic, in cantitati corespunzatoare). Totusi, pentru un incepator e bine ca sa aleaga a doua varianta.

De acest aspect ar trebui ca fiecare proprietar de perus sa aiba in vedere. Sa-i dea cea mai mare importanta. De fapt pentru orice proprietar de animale, acest lucru ar trebui sa-i fie in prim plan. De hranire am mai vorbit, nu mai insist, tratez alte probleme.

Amplasare: Majoritatea sunt tinuti in colivii. Acestea ar trebui sa aiba minimum 35 centrimeti pe lungime, 20 centrimetri latime si 40 centrimetri inaltime. Orice dimensiune mai mica va fi in defavoarea „locatarului”. Intr-o asemenea colivie pot sta linistiti chiar si doi perusi, insa nu e recomandabila daca pasarile sunt tinute pentru reproducere. Adica, in timp, va fi neincapatoare pentru parinti si pentru copilasi (care pot fi – in cazuri exceptionale –  pana la 10-15). Ideal este o voliera de camera, unde este loc si pentru a zbura. Acestea sunt ceva mai scumpe, mai greu de curatat, si nu pot fi mutate dintr-o camera intr-alta. Mai sunt si acele custi mari, de gradina, care am auzit ca sunt destul de bune, dar eu nu as folosi asa ceva. O asemena cusca este amplasata in gradina, ofera un spatiu foarte mare (ceea ce ingreuneaza prinderea), faptul ca se afla afara ii expune la vant (total interzis!!!) si la soare (stiu ca doriti ca perusii dumneavoastra sa arate cat mai bine, dar bronzajul nu este o solutie… dimpotriva, este fatal!). Mai sunt si diferite animale care pot intra si sa faca prapad.

„Casa” trebuie sa aiba niste suporturi pe care pasarile pot sta. Majoritatea custilor sunt prevazute si cu o hinta, care reprezinta un foarte bun „patut”. Pe langa cusca se poate pune o oglinda sau diferite jucarii din plastic sau lemn cu esenta neutra.

Colivia, voliera de camera sau cea de gradina trebuie amplasate undeva unde e ferita de razele directe ale soarelui. A se evita sursele de lumina, cum ar fi becul, deoarece acestea se incalzesc foarte tare si creeaza o stare de disconfort. Pe langa becuri se mai aduna diferite insecte pe care perusii vor sa le prinda si exista riscul sa se friga (un bec de 220 V la 60 W poate dezvolta o temperatura de pana la 300o C). De asemenea nu e bine sa fie pusi in fata unor curenti de aer (cum ar fi langa ferestre deschise) pentru ca sunt foarte sensibili.

Presiunea, umiditatea si temperatura din camera sa fie la cote normale; trebuie asigurata o temperatura de cel putin 17-20 de grade Celsius.

Daca ii lasati liberi prin camera, sau pe balcon, ar fi bine ca in prezenta lor sa fie flori la care nu tineti chiar asa de mult pentru riscati sa se aleaga de ele doar cotoroaie.

Evitati amplasamentul perusilor in locuri care le-ar putea fi neprielnice, cum ar fi incaperi intunecoase, racoroase, locuri unde se fumeaza, unde este proaspat vopsit sau unde este mult zgomot.

Alte animale din casa, cum ar fi cainele sau pisica, nu ar trebui sa aiba acces la cusca perusilor. Prezenta acestor animale provoaca o adevarata „panica” in randul perusilor si, sufleteste, sunt chinuiti de-a dreptul!

Oricare ar fi „casa”, trebuie sa tineti cont ca perusii tin la spatiul propriu si prefera sa stea la o oarecare distanta fata de colocatari. De aceea este bine ca atunci cand mananca sau cand dorm, vasul cu hrana respectiv stinghia pe care sa stau sa fie destul de lunga incat sa asigura un spatiu de vreo 2-3 cm intre perusi.

Igiena: Vasele cu alimente se pun pe fundul coliviei sau volierei. Alimentele (mai ales cele alterabile) imprastiate pot reprezenta o sursa de bacterii, deci si de imbolnavire a pasarilor. De aceea e bine sa aveti un fel de sita, la un centimetru de fundul coliviei, prin care resturile de mancare se pot strecura, iar pasarile nu mai au acces la ele. Asta foloseste foarte mult si la curatarea coliviei, perusii neavand pe unde sa evadeze. Majoritatea custilor din comert (ce sunt destul de scumpe, recunosc!) sunt foarte ingenios construite; se poate schimba mancarea sau apa, fara a baga mana in interior, sau se pot curata foarte usor.

Pe podeaua custii se pune o bucata de hartie (cum ar fi foi de ziar) care se schimba cam o data la 2-3 zile, daca se poate si mai repede. Hartia e menita sa protejeze acea tabla si face curatarea mult mai usoara. Puteti sa nu o puneti, insa eu inca nu am intalnit pe cineva la care sa-i placa sa curete mizeria de pe tabla cu spaclul… de fiecare data. Inainte de a pune o alta hartie, este indicat sa spalati tabla.

Apa de baut e bine sa fie in prealabil fiarta (bineinteles ca se va pune in adapatoare dupa ce s-a racit). Nu oferit hrana de o provenienta necunoscuta sau de la un perus care a fost bolnav.

De asemenea e bine ca macar o data pe luna sa dezinfectati si cusca. O cusca curata e mult mai primitoare pentru perusi, decat una murdara unde exista risc ridicat de imbolnavire.

Ingrijire medicala: Inainte de a achizitiona perusi, asigurativa ca exista un cabinet veterinar in zona dumneavoastra sau cel putin cineva care sa aiba niste cunostinte in domeniu; de obicei, se mai pot cere informatii de la magazinele de specialitate sau de la farmaciile veterinare. Pasarile, desi nu sunt foarte pretentioase, sunt destul de vulnerabile la boli. Mai ales daca sunt intretinute corespunzator.

Atentie! Este contraindicata ca medicamentele sa fie puse in apa. De multe ori perusii nu beau apa daca sunt bolnavi. Cel mai bine e sa consultati un medic care o sa va arate cum sa le administrati medicamentele pe cale orala. De obicei, aceste medicamente se dizolva apa sau ceai (de musetel) si se administreaza cu o pipeta.

Instrumentarul este indicat sa fie din plastic, cele din sticla se pot sparge si sa provoace diferite contuzii.

Nu introduceti pipeta prea adanc (nu fortati sub nici o forma!!!) pentru ca poate provoca leziuni ale cavitatii bucale. Se apasa constant para pipetei, dar nu foarte tare. In tot acest timp, „pacientul” se tine intr-o mana, dar sa nu foarte strans si a nu se face presiuni asupra gatului, ca riscati sa-l „injumatatiti”! Perusul se va zbate, ceea ce va ingreuna intreg procesul; incercati sa reduceti mobilitatea capului. Administrarea medicatiei pe cale orala este cea mai eficienta, dar si foarte riscanta in acelasi timp; de exemplu, pentru ca pasarile nu au epiglota, medicamentul poate ajunge in trahee si se pot sufoca. Daca nu sunteti siguri pe dumneavoastra, mai bine nu incercati si apelati la un cunoscator.

Cand depistati ca perusul nu se simte bine, obligatoriu apelati la un medic specialist. In general, un perus bolnav prezinta o serie de simptome cum ar fi:

– tot timpul sta retras, nu raspunde la comenzi, nu se sperie deloc, reactvitate si voiciune scazuta sau sunt „adormiti”;

– sta mai tot timpul pe fundul custii cu penele infoiate, asemeni unui bulgare de zapada (atunci este grav!!!);

– penele sunt dezordonat dispuse, nu se ingrijeste (perusii isi petrec mult timp aranjandu-si penele);

– penele de langa cloaca (mai pe romaneste spus „fundul”) pasarii sunt murdare, semn ca are avea vreo boala digestiva;

– consuma cu greu alimente sau chiar deloc; uneori un perus bolnav bea foarte multa apa;

– pufaie, stranuta timp indelungat (mai stranuta si el din cand in cand si e foarte normal), vomeaza (cand un cuplu de perusi are oua, este normal ca sa dea impresia ca vomeaza; uneori perusii mai vomeaza daca in apropierea lor se afla o persoana necunoscuta sau un animal care le-ar putea face rau);

– respira greu (se aude respiratia lor), cateodata respira si pe gura; sta cu aripile departate;

– orice alta anomalie depistata (pierde in greutate, nu poate sta intr-un picior, nu canta etc).

In general, perusii bolnavi sunt exclusi de ceilalti, uneori sunt chiar atacati. De aceea e bine ca „pacientii” sa fie separati de perusii sanatosi, nu numai pentru ca ar putea fi atacati, dar si pentru ca ar putea si molipsitori.

Cele mai multe suferinte sunt provocate de fracturi sau de toxinfectii alimentare. De aceea, scoateti din cusca toate obiectele contondente si incercati ca procesul de prindere sa fie unul cu cat mai putina agitatie. Dupa cum am mai spus, inlocuiti cam o data pe luna apa cu ceai de musetel fara zahar care se lasa pentru maxim doua zile.

Boala sau chiar medicamentele pot afecta pe viata perusul, uneori chiar si urmasii acestuia. De aceea este bine ca sa preveniti imbolnavirea pasarii printr-o ingrijire corespunzatoare.

Dresaj:

Eu nu am reusit pana acuma sa dresez un perus. De fapt nici nu ma pricep la asa ceva. Tot ce am reusit sa fac e sa  nu se sperie de mine cand ma apropiu, chiar stau sa ii ating. Daca reusiti, scrieti-mi!

In primul rand va trebuie un exemplar mai bland. Iar pentru a fi bland, e indicat sa achizitionati un perus cat mai tanar. Incercati sa bagati mana in cusca si lasati-o pana se mai linisteste. Repetati cateva zile, apoi incepeti sa va agitati mana foarte usor. Asta inca cateva zile. In tot acest timp vorbiti-i cu un limbaj mai bland. Dupa ce credeti ca s-a obisnuit cu prezenta mainii, incercati sa-l prindeti, insa cu miscari usoare. Nu-l bruscati, iar daca se agita prea tare, renuntati si luati totul de la inceput. Daca se agita prea tare exista pericolul sa se loveasca de peretii locului unde se afla si atunci e necaz mare.

Daca l-ati prins, tineti-l doua-trei minute, apoi eliberati-l inapoi in cusca. Si vorbiti-i…. A doua zi o luati de la inceput.

Prin procesul acesta invatati perusul sa nu se sperie de prezenta dumneavoastra, chiar sa stea pe deget… dar asta dupa zile multe de lucru. Mai sunt si alte lucruri care le poate invata, dar foarte greu si cu multa multa rabdare din partea proprietarului. Cum ar fi sa vorbeasca.De cele mai multe ori, procesul de a face perusii sa vorbeasca se lasa cu esec.

Majoritatea perusilor care se gasesc la magazine sunt crescut in colective mari si nu prea au parte de afectiunea ingrijitorului. In general, „educarea” unui perus este foarte simpla daca este crescut de mic si fara sa-si fi schimbat stapanii. Este foarte simpla, in sensul ca dresarea se face oarecum de la sine. Jucati-va el (ea, ei sau ele) ori de cate ori aveti timp; va veti cunoaste mai bine si, de ce nu, veti fi implinit(a) sufleteste, perusii sunt niste vietati extraordinare… incercati si va asigur ca nu veti regreta!

Inmultire:

Ei si am ajuns si la partea mai interesanta! Inmultirea perusilor. De la perusi, de fapt de la papagali in general, oamenii ar trebui sa invete cate ceva. Un cuplu nu se desparte in veci pururi!!! Numai daca sunt separati din motive independente de ei. Cat sunt ele de mici, totusi tin unul la altul, chiar daca se mai cearta ei din cand in cand.

Daca au conditii bune de trai (hrana suficienta, igiena si mai ales sunt lipsiti de agitatie exterioara), o pereche de perusi pot face pui. Desigur, prima data femela depune oua. Maturitatea perusilor vine pe la 8-9 luni. De atunci, daca cei doi se inteleg bine, pot avea oua oricand.

In general, in perioada reproducerii, se poate observa o mai mare afectivitate a celor doi. Sunt mult mai „iubareti”. Si numai va treziti ca femela a depus un ou. Dupa doua zile altul. Dupa alte doua zile, al treilea ou si tot asa pana va avea cam 5-6. Pot fi exceptii cand sa aiba 9-10 oua, am auzit cazuri in care au avut 13 oua! Acestea sunt de marimea unei alune, poate putin mai mari.

Insa pentru aceste oua trebuie un cuib. Acestea sunt formate, de obicei, din placaj, iar jos au oscorbura unde pot fi puse ouale. Cuiburi se gasesc in comert, la magazine specializate. Cuibul se ataseaza de cusca, unde se taie cateva gratii in zona intrarii in cuib. La coliviile mari, cuibul se poate introduce inauntru. Absenta cuibului va face ca femela sa caute un coltisor si va incerca sa-si depuna ouale acolo (doar nu le va tine in ea!). Am auzit cazuri in care incerca sa le urce undeva mai sus, insa le scapa si acestea erau numai bune de omleta! Credeti-ma ca o femela patimeste foarte mult daca nu are un cuib la indemana. Absenta cuibului duce la cresterea sanselor ca ouale sa nu eclozeze, uneori la 100%.

Un cuib poate fi construit din lemn (scandura sau placaj, ultimul fiind cel mai indicat) si sa fie destul de mare astfel incat sa incapa usor un perus cu aripile intinse. Adica sa aiba in jur de 12-13 cm inaltime si peste 20 cm lungime si latime. Ganditi-va ca puii cand vor fi mari, femela va trebui sa isi deschida aripile pentru a-i acoperi pe toti. In centrul de greutate al podelei trebuie prevazuta sa fie o mica adancitura. Se recomanda ca partea superioara a cuibului (acoperisul) sa fie detasabila, pentru a permite curatarea mai usoara.

Dupa 18 zile dupa ce a depus primul ou, va iesi primul pui. Dupa doua zile al doilea „sosit” si tot asa. Pe perioada clocirii, cel putin la mine, doar femela a stat pe oua, barbatusul ii aducea hrana. Barbatusii sunt mai neindemanatici si nu reprezinta niste „closti” bune (daca va incerca sa stea pe oua, in timp ce femela mai iese putin la aer, veti constata uneori intamplari de-a dreptul bizare; cum ar fi faptul ca sta undeva langa ou si il cheama sa intre sub el… cel putin asa face Ricky al meu). Dar rolul de tata si-l joaca foarte bine!!! Sunt foarte afectivi si sunt prezenti „la raport” de fiecare data cand sunt chemati (atunci femela bate usor cu ciocul in peretele cuibului). Mai vin si nechemati, ceea ce „sotia” apreciaza, dar uneori nu prea sunt de acord cu prezenta lor in preajma cuibului (mai ales cand ies puii, iar „tati” vrea sa mai stea prin cuib).

In salbaticie barbatusii zboara cat e ziua de lunga in cautare de hrana, dar in captivitate este scutit de aceste drumuri; problema este ca va aduce femelei doar ce are la dispozitie… Macar in aceasta perioada, hrana sa fie cat mai sanatoasa si mai variata. Puii au un ritm de crestere intens, de aceea au nevoie de multa „materie prima” (proteine). Sa includeti cate un ou de gaina (cel putin de doua ori pe saptamana dupa ce a iesit primul pui), care sa fie fiert tare; nu trebuie neaparat sa fie razuit. Dati-le inclusiv coaja. Meiul este obligatoriu sa fie in permanenta. Mai sunt in comert un fel de piatra sau oase de sepie care le ajuta la digestie(ati vazut pasarile cum mananca nisip?) si le furnizeaza si calciu; nu ar fi rau sa le luati.

Hrana juniorilor va fi asigurata de cei doi parinti. In perioada aceasta ar fi bine sa le administrati hrana moale cum ar fi mamaliga sau ou fiert. Meiul nu ar trebui sa lipseasca.

Puiul abia iesit din ou este foarte mic si neajutorat; are nevoie de toata grija parintilor sai, de aceea e bine sa fie lasati in pace. Nu umblati in colivie (in cuib sub nici o forma!) decat daca este necesar: schimbarea hranei, curatirea coliviei etc. Un pui de o saptamana a crescut de aproape trei ori decat a fost cand a iesit din ou.

Probleme ce pot aparea: Daca intentionati sa inmultiti perusii (si papagalii in general), fiti foarte atenti cand cumparati masculul. Sa fie dezvoltat foarte normal, daca se poate sa aiba ceva „experienta” in trecut. De multe ori ouale nu mai eclozeaza din cauza masculului. De asemenea cand vine clipele magice, adica timpul in care ar trebui sa eclozeze, sa faceti diferite observatii. Daca nu vor iesi puii, dupa cateva zile ar fi bine sa scoateti ouale, pentru ca vor reprezenta doar o sursa de cearta intre perusi.

Puii sunt slabi si bolnaviciosi? La aceasta intrebare va pot da trei raspunsuri: nu au parte de o hranire corespunzatoare, ei sau parintii sufera de vreo boala sau … cei doi parinti sunt rude apropiate. Probabil la ultima la afirmatie trebuie niste explicatii: uneori doi perusi care sunt frati au oua, dar din cauza endogamiei, puii vor iesit ca vai de capul lor (si nu traiesc prea mult). Pentru a evita, pe viitor asemenea probleme, intrebati la magazin sau cumparati perusi de la magazine diferite. Sau, daca va permiteti, faceti-le teste ADN. Este un sfat bun si acesta, dar nici chiar asa!

Din cauza lipsei de experienta sau parintii nu inca nu s-au dezvoltat complet, primele „ture” de oua s-ar putea lasa cu esecuri. Se poate intampla ca doar a treia sau a patra oara sa iasa pui.

De asemenea nu va lasati impresionati de numarul mare de oua; o data la doua zile trebuie sa iasa un pui, dar ritmul lor de crestere va determina ca mama sa nu se poata ocupa de ouale ramase, iar acestea nu vor ecloza. La o saptamana de la expirarea „termenului” oualor din care nu au iesit pui, e clar ca nu mai sunt de folos, de aceea ar fi bine sa scoateti ouale ramase, ca numai incurca.

Dupa ce are trei saptamani si cateva zile, puiul va da sa iasa din cuib. Probabil il veti mai vedea stand pe fundul coliviei. Lasati-l, ca sa se invete sa mearga si sa manance, puteti chiar sa il scoateti din cusca, dar sa va purtati frumos cu el; totusi, dupa un timp puneti-l la loc. Cam dupa o luna, puiul este dezvoltat, poate chiar sa zboare. In cazul in care constatati ca mama depune iarasi oua, iar puiul are cel putin sase saptamani, il puteti separa.. Daca sunt mai multi pui, cei tineri sunt mai putin dezvoltati decat fratele lor mai mare si s-ar putea sa mai trebuiasca sa fie tinuti alaturi de mama… nu stiu, nu am experienta despre asemenea aspect!!! Oricum, eu nu prea sunt de politica de ai desparti, chiar daca exista riscul sa femela sa nu poata avea grija de oua.

Tributul cerut de dragostea de mama: femelele care depun oua pot avea o problema fatala; si anume hernia. Aceasta este provocata de enormul efort pe care il depun cand scot ouale, mai ales daca sunt mai mari.

Hernia nu se poate preveni singura alternativa ramand ca femela sa nu depuna oua, sau cel putin sa fie impiedicata sa le puna asa des. Nu exista nici tratament (sau cel putin eu nu stiu de vreunul), iar moartea dupa survine 2-3 zile de chinuri.

Cel mai evident simptom il reprezinta un fel de inflamatie de culoare maronie, aflata undeva langa cloaca femelei. Exista in unele cazuri in care se poate observa un lichid maro prin cuib sau prin cusca. La un moment dat, pasarea incepe sa fie retrasa, sa-i nu-i mai pese nimic; in fazele finale este foarte inerta si are un aspect de burete.

„Botezarea” unui perus:

Multi dintre posesorii de animale atribuie acestora nume. Nici perusii nu scapa. Si eu le dau cate un nume papagalilor mei, dar nu prea uzez de ele.

In cazul perusilor (si a pasarilor in general) domina numele format din doua silabe, care, de obicei, se termina cu „y”. De obicei, numele format din doua silabe (format dintr-o consoana si o vocala) care repeta se atribuie unei  unei femele, in timp ce barbatusii vor avea parte de un nume cu o structura ceva mai complexa. Totusi trebuie sa tineti cont de cum sunt acel nume: mai femeiesc sau mai barbatesc.

„Coco” este probabil cel mai utilizat nume. Are o structura simpla si este usor de memorat, unii papagali pot chiar sa-l invete. Se poate atribui oricarui papagal, indiferent de specie sau sex. „Ricky”, „Cuci”, „Cuchi”, „Dany” reprezinta nume ce li se vor atribui barbatusilor, iar la femele ar merge un „Missy”, „Lucy” „Lilly” sau „Didy” (acesta se mai poate scrie si „DeeDee” sau mai simplu „DD”, dar se va citi in engleza).

Astfel de nume se pot da si altor specii de papagali, cum ar fi nimfe, kakadu, canari sau chiar unor specii de pasari autohtone cum ar fi prepelita sau fazanul. Totusi la cele autohtone parca se potrivesc nume romanesti.

Am dat cateva exemple la fiecare, dar exista multe nume ce se pot atribui unui perus. Se pot alege si porecle. Depinde doar de imaginatia dumneavoastra. Totusi nu prea cred ca e bine sa le dati si numele dumneavoastra de familie. De exemplu, in cazul perusilor mei, cum ar suna „Coco Beldean” sau „Ricky Beldean” (recunosc ca nu suna rau ultimul, dar sa fim seriosi!)

Sfaturi de final:

Si acum, ca am ajuns aproape la final, mai amintesc unele aspecte legate de o intretinere cat mai eficace a perusilor:

– un exemplar costa destul de putin, de aceea recomand ca nu ar fi rau sa-i cumparati si un „prieten/prietena”. Doi de acelasi sex nu se inteleg prea bine, decat daca au fost crescuti de mici impreuna. Ideal ar fi sa-i luati pe amandoi in acelasi timp, altfel exista sanse sa nu se inteleaga si chiar sa se bata. Daca se inteleg foarte bine, pot avea pui;

– duceti-i la un control medical periodic; de multe ori, pasarile bolnave isi ascund simptomele pana in momentul mortii. Daca depistati ca este bolnav, trebuiesc neaparat luate masuri urgente, din cauza ca ele sunt foarte sensibile si mor repede. Cel mai bine este este sa le preveniti imbolnavirea prin oferirea unei diete sanatoase si a unui mediu adecvat;

– dati-le hrana cat mai variata posibil. Este la fel ca si la om: nimeni nu poate trai numai cu paine;

– daca doriti sa-i dresati, aveti nevoie de multa vointa; nu fiti dezamagiti daca nu reusiti, ca multi nu reusesc sa invete ceea ce doriti dumneavoastra sa faca;

– fiti foarte atenti cand prindeti o pasare, pentru ca se poate lovi. Daca ati prins-o doar de o aripa, mai bine ii dati drumul sa nu o bruscati. De asemenea sa nu faceti presiuni (sub nici o forma!) asupra gatului, pentru ca e foarte sensibil (ati vazut cum isi misca capul la 180o?);

– oferiti-le un spartiu cat mai mare, daca se poate si pentru a zbura; nici prea mare nu e bine, deoarece duce la ingreunarea prinderii;

– curatati cat mai des cusca unde se afla; o cusca murdara va duce tot timpul la imbolnavirea pasarilor;

– in perioada reproducerii e bine sa fie lasati singuri, in interiorul custii sa se umble doar motivat (pentru schimbarea hranei, curatirea podelei etc); daca aveti exemplari mai blanzi, va puteti uita la ei. Am tot repetat faptul ca nu e bine sa umblati la ei, pentru ca fiecare papagal este diferit in felul sau si nu se stie cum va reactiona, de aceea este bine sa nu riscati;

– IUBITI-I CA PE PROPRII MEMBRI AI FAMILIEI, PENTRU CA MERITA DIN PLIN ACEST LUCRU!!!

Incheiere:

Perusii sunt niste animale deosebite, care iti umple sufletul de viata. Pot fi folositi chiar ca un indicator, sa detectati oamenii cu suflet bun sau dimpotriva… cei care sunt adevaratele „fiare”. Stiu sa elimine monotonia din casa, iar sufletul vi-l umplu de bucurie. Cei mai multi copii se ataseaza poate cel mai repede de un perus, decat orice alt animal de casa.

Perusii este foarte usor de intretinut, asta o demonstreaza raspandirea mare a lor. Sunt niste fiinte pe cat de mici, pe atat de voinice, cantarete, iubitoare si cate si mai cate. Ganditi-va ca pe doi perusi dintr-un cuplu doar „moartea ii mai poate desparti”… si la bine si la rau.

Fiecare perus pe care l-am vazut sa care era descris in mesajele dumneavoastre era unic. Avea propria lui personalitate, propriul mod de a fi. Unul era mai timid, mai retras, in timp ce altul era mai voios de felul sau. Toti, absolut toti sunt deosebiti!!!

De ce am scris acest articol? In primul rand il dedic celor doi perusi ai mei, pe nume Coco si Ricky, pe care ii am din iunie 2002 si Stelei pe care am avut-o in 1993-1995. In al doilea rand, recomand acest articol pentru cei care vor sa-si cumpere un exemplar si vrea sa se initieze in crescutul acestora.

Acest articol l-am scris pe baza brumei mele experiente pe care o am in crescutul perusilor. Probabil (nu probabil, ci sigur) nu am atins toate aspectele legate de aceste pasari. Am uitat din ele, sau (de ce sa nu recunosc?) nu stiu unele aspecte.

Daca aveti nelamuriri in legatura cu cresterea acestor pasari, va rog scrieti-mi si daca pot, va raspund cu cea mai mare placere. Totusi nu va asteptati la vreun raspuns satisfacator, pentru ca nu sunt nici eu chiar asa experimentat.

Acum acelasi document, in format pdf (Perusul baltat).

2 păreri la “Perusul baltat


    • Buna.Am o femela de o luna jumate.De cand am adus-o respira greu,codita se balanseaza incet,si acum a inceput sa faca si excremente verzi.De mancat mananca,se joaca,dar am observat ca bea multa apa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *