Teorie si metoda privind contabilitatea stocurilor

 I   .Definiţii, delimitări şi structuri privind stocurile.

       Stocurile si producţia în curs de execuţie  reprezintă ansamblul bunurilor si serviciilor din cadrul unitaţii patrimoniale ce sunt destinate fie a fi vândute in aceeasi stare sau după parcurgerea anumitor stadii ale procesului de fabricaţie, fie a fi consumate la prima lor utilizare.  Ele se caracterizează ,în general, printr-o viteză de rotaţie mare,servind activitatea întreprinderii pe o perioada mai mica de 1 an.

   

   În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate în:

a)Din punct de vedere fizic :

     – stocuri de materii prime, care participă direct la fabricarea produselor,regăsindu-se in componenţa lor integral sau parţial, in starea initială sau transformată.

      -materiale consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare,combustibilii,materiale pentru ambalat,piese de schimb,seminţe si materialul de plantat,furaje si alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fara a se regasi , de regulă, in produsul rezultat
      -produsele sub forma semifabricatelor(produse in curs de fabricaţie),produselor finite(produse care au parcurs intregul procesul  de fabricaţie) si produselor reziduale(rebuturi,materiale recuperabile si deşeuri)

     -animale care nu au indeplinit condiţiile pentru a fi trecute la animale adulte, animale de îngraşat, pasarile si coloniile de albine

     -ambalajele de transport  refolosibile care insoţesc bunurile in procesul circulaţiei lor

b)Din punct de vedere al ciclului de exploatare:

    – stocuri aflate in faza de aprovizionare

     -stocuri aflate in faza de producţie

     -stocuri aflate in faza de desfacere

c)Din punct de vedere al locului de creare a gestiunilor:

     -stocuri aflate in depozitele întreprinderilor

     -stocuri in curs de aprovizionare sau sosite si nerecepţionate

     -stocuri sosite si nefacturate

     -stocuri livrate si nefacturate

     -stocuri facturate si nelivrate

     -stocuri aflate la terţi

     În contabilitatea din ţara noastră, în sfera stocurilor se includ si materialele de natura obiectelor de inventar.Acestea sunt bunuri cu o valoare mai mică decăt limita prevazută de lege pentru a  fi considerate mijloace fixe,indiferent de durata lor de serviciu, sau cu durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum si bunuri asimilate acestora (echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru,imbrăcamintea specială,sculele,instrumentele,mecanismele,dispozitivele si verificatoarele cu destinaţie specială, modelele,ştanţele,matriţele si alte obiecte asimilate).

II.  Recunoastera si reevaluarea stocurilor.

 

2.1.Reflectarea stocurilor în contabilitate.

          În contabilitate, stocurile sunt reflectate astfel:

-valoric, în contabilitatea sintetică;

-cantitativ şi valoric, cu unele excepţii, în contabilitatea analitică

-cantitativ, în evidenţa operativă de la locurile de depozitare.

        Preţurile folosite la evaluarea activelor circulante înregistrate în contabilitate se numesc preţuri de înregistrare. Ele pot fi diferite în funcţie de opţiunea unităţilor patrimoniale şi de natura stocurilor şi pot fi înregistrare în contabilitate, astfel:

A.   Materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar,ambalajele si baracamentele achiziţionate din afara unitaţii pot fi reflectate in contabilitate la costul de achiziţie, preţul standard sau preţul de facturare al furnizorului.

       a) Costul de achiziţie folosit la inregistrarea intrării stocurilor respective în contabilitate este format din preţul de facturare  al furnizorului,taxele si ambalajele nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare si alte cheltuieli incluse în factura furnizorului.Un asemenea preţ devine cost istoric si va fi luat în considerare la eliberarea stocurilor în cauză de la locurile de depozitare.

Întrucăt costul de achiziţie, devenit preţ de înregistrare în contabilitate chiar pentru aceleaşi sortimente, diferă de la o perioadă la alta în funcţie de mărimea preţurilor de livrare practicate de furnizor sau de volumul  cheltuielilor de transport_aprovizionare, se ridică problema preţurilor unitare care trebuie practicate la iesirea stocurilor în cauză de la locurile de depozitare.În acest scop legislatia românească stabileşte posibilitatea alegerii de către agentii economici a uneia dintre metode:

-costul mediu ponderat(CMP)

-prima intrare-prima ieşire(FIFO)

-ultima intrare-prima ieşire(LIFO)

Costul mediu ponderat  se calculează după fiecare intrare ca raport între valoarea totală a  stocului iniţial plus valoarea intrărilor si cantitatea existentă din stocul iniţial plus cantitaţile intrate.

Potrivit metodei FIFO bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al primei intrări(lot).Pe masura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al lotului următor, în ordine cronologică.

Potrivit metodei LIFO , bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al primei intrări.Pe masura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al lotului anterior, in ordine cronologică.
  b)   Preţul standard este un preţ prestabilit ce constă în evaluarea şi înregistrarea stocurilor la preţuri fixe, stabilite anterior pe baza preţurilor medii ale stocurilor respective realizate în perioada precedentă. El devine preţ de înregistrare în contabilitate cu condiţia evidenţierii distincte a diferenţelor de preţ faţa de costul de achiziţie. Preţurile standard trebuie sa fie actualizate periodic, cel puţin o data pe an, în funcţie de evoluţia preturilor şi alţi factori.

Diferenţele de preţ pot fi:

  • favorabile, când preţul standard este mai mare decât costul efectiv şi se înscriu în roşu;

  • nefavorabile, când preţul standard este mai mic decât costul efectiv şi se înscriu în negru.

  Diferenţele de preţ stabilite la intrarea bunurilor în patrimoniu se repartizează şi se înregistrează proporţional, atât asupra valorii bunurilor ieşite cât şi asupra stocurilor cu ajutorul unui coeficient de repartizare K, care se calculează astfel:

Coeficient de repartizare

=

Soldul iniţial al diferentelor de preţ

+

Diferente de preţ aferente intrărilor în cursul perioadei

( K )

Sold iniţial al stocurilor la preţ de înregistrare

+

Valoarea intrărilor în cursul perioadei la preţ de înregistrare

               K

=

Si (cont de diferente)

+

Rd (cont de diferente)

Si (cont de stoc la preţ    de înregistrare

+

Rd (cont de stoc la preţ   de înregistrare

  Acest coeficient se aplică asupra valorii bunurilor ieşite din gestiune la preţ de înregistrare, obţinându-se, astfel, diferenţele de preţ aferente bunurilor ieşite. El se înmulţeşte cu valoarea stocurilor ieşite din gestiune la preţ de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieşite.

La finele perioadei, soldurile conturilor de diferenţe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri, evaluate la preţ de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecteze valoarea stocurilor la costul de achiziţie.

      c)     Preţul de facturare al furnizorului este preţul indicat în factura furnizorului. Preţul de facturare devine preţ de înregistrare în contabilitate cu condiţia evidenţierii distincte a diferenţelor de preţ faţă de costul de achiziţie. Diferenţele de preţ vor fi în toate cazurile nefavorabile, pentru că, în fapt, reprezintă cheltuielile de transport-aprovizionare, astfel ele vor fi înregistrate distinct în conturile de diferenţe de preţ.

Cheltuielile de transport aprovizionare înregistrate în conturile de diferenţe se vor repartiza proporţional, atât asupra valorii bunurilor ieşite, cât şi asupra stocurilor, tot cu ajutorul unui coeficient de repartizare K care se calculează astfel:

Coeficient de

=

Cheltuieli de transport aferente stocurilor existente la începutul perioadei

+

Cheltuieli de transport aferente intrărilor de stocuri în cursul perioadei

repartizare      (K )

Soldul iniţial al stocurilor  la  preţ de facturare

+

Valoarea intrărilor de stocuri în cursul perioadei la preţ de factură

K

=

Si (cont de diferenţe)

+

Rd (cont de diferenţe)

Si (cont de stoc la preţ de factură)

+

Rd ( cont de stoc la preţ de factură )

Acest coeficient (K) se aplică asupra valorii bunurilor ieşite din gestiune la preţuri de factură, obţinându-se astfel cheltuielile de transport aprovizionare aferente bunurilor ieşite din gestiune.

La sfârşitul lunii soldurile conturilor de diferenţe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri la preţ de înregistrare, reflectându-se astfel valoarea stocurilor la costul de achiziţie, respectiv de producţie.

B.    Producţia in curs de execuţie, semifabricatele , produsele finite , obiectele de inventar, ambalajele şi alte bunuri produse de către unitatea patrimonială, în regie proprie, pot fi reflectate în contabilitate la cost de producţie sau la preţ standard:

a)Costul de producţie este format din totalitatea cheltuielilor ocazionate  de fabricarea bunurilor respective.Un asemenea cost devine preţ de înregistrare în contabilitate.

La ieşirea stocurilor din locurile de depozitare vor trebui calculate costurile unitare ale acestora.Se va folosi una din metodele exemplificate în cazul stocurilor procurate din afara unitaţii şi evaluate la cost de achiziţie şi anume :costul mediu ponderat, prima intrare-prima ieşire, ultima intrare-prima ieşire.

b)Preţul standard este un preţ prestabilit şi el poate fi costul de producţie antecalculat sau preţul de livrare al stocurilor în cauză. El poate deveni preţ de înregistrare în contabilitate cu condiţia  evidenţierii distincte a diferenţelor de preţ faţă de costul de producţie.

Diferenţele de preţ, calculate în mod asemănător, ca în cazul materialelor, se repartizează atăt asupra  ieşirilor de bunuri cât şi asupra stocurilor, astfel încât, la finele perioadelor, pentru stocul în cauză, se va putea cunoaşte costul lor de producţie.

C.    Animalele si păsările sunt reflectate în contabilitate la costul de achiziţie, pentru cumpărările din afara unitatii, ori la costul de producţie, pentru cele provenite din producţie proprie.

Costurile de achiziţie şi de producţie devenite preţuri de înregistrare în contabilitate a animalelor şi păsărilor au semnificaţia şi modalitatea de aplicare descrise mai sus.

 

2.2. Evaluarea stocurilor in contabilitate.

Formele de evaluare în contabilitate a stocurilor sunt:

  • Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderii

  • Evaluarea la inventariere

  • Evaluarea la bilanţ

  • Evaluarea la ieşirea din patrimoniu

 

2.2.1.  Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor , la intrarea în patrimoniu, este evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin:

1.Costul de achiziţie, în cazul bunurilor achiziţionate de la terţi, în structura căruia se cuprind următoarele elemente:

  • preţul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum şi rabaturile, remizele, risturnuri etc.

  • taxe vamale aferente bunurilor importate.

  • cheltuieli accesorii de achiziţionare – acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte legate de      aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi:

  • costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;

  • costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare.

Nu se includ în costul de achiziţie cheltuielile financiare aferente finanţării necesare constituirii stocurilor şi nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadenţă.

2.Costul de producţie, în cazul bunurilor şi serviciilor obţinute din activitatea proprie de exploatare, format din:

  • cheltuielile directe de fabricaţie;

  • cheltuieli indirecte de fabricaţie.

Cheltuielile  directe sunt acelea care se identifică pe un anumit obiect de calculaţie (produs, serviciu, lucrare, comandă, fază , activitate, etc) înca din momentul efectuării lor şi ca atare se includ direct  în costul acestora.În această categorie se încadrează cheltuielile cu consumul de materii prime, de energie şi combustibil  în scopuri tehnologice, salariile de bază ale muncitorilor direct productivi calculate pentru munca prestată în productie etc.

Cheltuielile indirecte sunt acelea care privesc fabricarea mai multor produse, executarea mai multor lucrări, servicii sau comenzi, respectiv faze, activităti, ca obiecte de calculaţie în cadrul unui atelier, secţie etc., fie chiar întreprinderea în ansamblul ei.Astfel de cheltuieli nu se pot identifica  deci pe un anumit obiect de calculaţie(produs, lucrare, serviciu, comandă etc. ) în momentul efectuării lor şi ca atare nu se pot include direct in costul acestora, ci indirect, prin repartizare (imputare) pe baza unor criterii conventionale, dupa ce mai întâi au fost colectate pe locurile (centrele) care le-au ocazionat. Din această categorie fac  parte: cheltuielile comune ale secţiei sau indirecte de producţie, care sunt directe fată de secţiile care le-au ocazionat şi  pe care se colectează  şi indirecte faţă de produsele fabricate în secţiile respective; cheltuielile generale de administraţie  care sunt indirecte atât faţă de secţiile de producţie, cât şi faţă de produsele rezultate în cadrul acestora etc.

3.Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca:

  • aport la capital;

  • obţinute cu titlu gratuit;

  • din donaţii.

Valoarea de utilitate pentru aportul în natură (exemplu:mijloace fixe) la capitalul social sau obţinerea cu titlu gratuit este o valoare actuală  stabilită în funcţie de preţul pieţei, utilitatea bunului pentru întreprindere, starea (gradul de uzură) şi amplasarea sa (tara , strainatate, vilan sau intravilan).

 

2.2.2.Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

        Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită şi valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcţie de utilitatea bunului în întreprindere sau preţul pieţei. Valoarea de inventar este deci, egală cu valoarea actuală , care este o valoare estimată (se apreciază) in funcţie de piaţa şi de utilitatea bunului pentru întreprindere.Valoarea de utilitate sau preţul pieţei, ca bază de evaluare a bunurilor la inventariere, se identifică, in principal, în funcţie de destinaţia lor, astfel:

  • bunurilor (activelor,) destinate vânzarii (mărfuri, produse finite, unele semifabricate şi materiale) li se stabilesc , de regulă, valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare care este dată de preţul de vânzare previzionat (estimat)  din care se scad cheltuielile rămase de efectuat pentru comercializare lor, cum sunt cheltuielile de transport, comisioanele cedate, cheltuielile din perioada de garantie.

  • Semifabricatele şi producţia în curs de execuţie se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate  la care se adaugă  costurile stadiilor de prelucrare tehnologică parcursă.

  • Materiile prime si materialele consumabile destinate utilizarii în exploatare se evalueaza la costul lor de înlocuire (de reaprovizionare)

La inventariere pot fi constatate şi stabilite valori actuale, care delimitează stocurile în trei categorii:

     1.-stocuri care nu prezinta deprecieri şi pentru care valoarea de inventar este egală cu valoarea contabilă;

     2.-stocuri ce au suferit deprecieri, care se evaluează la preţul posibil de valorificat a căror valoare de inventar este mai mică decât valoarea contabila;

     3.-stocuri la care utilitatea sau preţul pieţii creşte şi, deci, valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă.

La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenţei, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor.În acest sens:

-în cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită iî funcţie de utilitatea bunului pentru unitate si preţul pieţei, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate.

-în cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se vor înscrie valorile de inventar.

-pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative  trebuie constituit un provizion  care să reflecte situaţia reală existentă, indiferent de situaţia economică a agentului economic respectiv, chiar şi în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal.

-în cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire.

Prin valoare de înlocuire se intelege costul de cumpărare practicat pe piaţa, la care se adaugă taxele nerecuperabile, inclusiv T.V.A., cheltuieli de transport, aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv.

La stabilirea valorii de imputare nu se vor avea în vedere provizioanele pentru deprecieri constante.

 

2.2.3.Evaluarea stocurilor la închiderea exerciţiului prin bilanţ contabil

      Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri:

         a) Pentru stocurile la care au rezultat diferenţe în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare, în bilanţ acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate.

      b)Pentru stocurile la care s-au constatat diferenţe în minus între valoarea de inventar şi valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanţ la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de întrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate şi înregistrate provizioane, se obţine valoarea de inventar ca valoare netă ce se înscrie în bilanţ.

      c)Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, şi anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziţie sau a costului de producţie, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigură aplicarea principiului realităţii, costurile efective de achiziţie şi de producţie fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.Totodata, principiul prudentei cere ca plusurile de valoare intre valoarea de inventar si valoarea de intrare sa nu fie inregistrate, acestea nefiind realizate, iar pe de alta parte pentru minusurile de valoare acelasi principiu cere constituirea de provizioane  din care aceste minusuri sa fie acoperite in caz ca la valorificarea stocurilor minusurile de valoare se confirma total sau partial.

 

2.2.4.Evaluarea stocurilor la ieşirea din patrimoniu

           La ieşirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate şi se înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a înregistrărilor la ieşirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a preţului utilizat pentru evaluarea stocurilor ieşite.

În condiţiile în care pe parcursul desfăşurării activităţii, aceleaşi feluri de bunuri se procură la preţuri diferite, pentru evaluarea cantităţilor de stocuri ieşite sau consumate, având la bază valoarea de intrare a acestora, reglementările şi standardele internaţionale recomandă următoarele metode de evaluare:

  • Metoda costului mediu ponderat (CMP);

  • Metoda prima intrare- prima ieşire (FIFO);

  • Metoda ultima intrare- prima ieşire (LIFO);

  • Metoda costului standard;

  • Metoda identificarii specifice;

  • Metoda pretului de vanzare cu amanuntul inclusive T.V.A.

Metoda costului mediu ponderat (CMP)

Costul unitar mediu ponderat se calculează ca raport între valoarea totală a stocului iniţial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă în stocul iniţial (qs), plus cantităţile intrate(qi):

CMP

=

Si + Vi

qs + qi


Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicat în două variante:

a. Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare, unde CMP este obţinut prin următoarea formulă:

CMP

=

Si + Vi

qs + qi

Prin aplicarea acestei variante se obţin următoarele valori de ieşire:

 

Mişcări

(+intrări

(-ieşiri)

 

Stoc

 

Data

Cantitate

Preţ CMP

Valoare

Cantitate

Preţ CMP

Valoare

01.01

1000

10000.0

10000000

02.04

-200

10000

-2000000

800

10000.0

8000000

03.06

-100

10000

-1000000

700

10000.0

7000000

04.09

+1000

15000

+15000000

1700

12941.0

22000000

05.10

-1100

12941

-14235320

600

12941.2

7764680

06.10

-300

12941

-3882360

300

12941.2

3882360

07.11

+2000

20000

+40000000

2300

19079.3

43882360

20.12

-1300

19079

-24800090

1000

19079.3

19079270

b. Varianta actualizării CMP în funcţie de durata medie de stocare

Număr de

=

Cantităţi intrate (qi)

=

3000

=

3

Rotaţii

Stocul mediu (qs)

1000

rotaţii

În această situaţie durata medie de stocare este de:

12 luni / 3 rotaţii =  4 luni

Astfel, costul mediu ponderat al aprovizionărilor din ultimele patru luni este:

CMP

=

15.000.000 + 40.000.000

=

55.000.000

=

18.333,33 lei

1.000 + 2.000

3.000

Stocul final este evaluat la 18.333.333 lei . Această valoare este mai mică decât cea rezultată din prima variantă.

Prin varianta actualizării periodice a CMP, în condiţiile creşterii preţurilor prin inflaţie, preţul de evaluare al stocului final este mai mic decât ultimul preţ de aprovizionare, astfel că valoarea ieşirilor va fi mai mare decât în prima variantă, influenţând cheltuielile de exploatare şi rezultatele finale.

Metoda prima intrare- prima ieşire (FIFO)

Potrivit acestei metode, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al primului lot intrat, iar pe măsura epuizării lotului, stocurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al lotului următor în ordine cronologică.

Din aplicarea metodei FIFO la datele luate spre exemplificare, rezultă următoarea evaluare a ieşirilor şi stocurilor:

 

Mişcări(

(+intrări

(-ieşiri)

 

Stoc

 

Data

Cantitate

Preţ

Valoare

Cantitate

Preţ

Valoare

01.01

1000

10000

10000000

02.04

-200

10000

-2000000

800

10000

8000000

03.06

-100

10000

-1000000

700

10000

7000000

04.09

700

10000

7000000

+1000

15000

+15000000

1000

15000

15000000

05.10

-700

10000

-7000000

-400

15000

-6000000

600

15000

9000000

06.10

-300

15000

-4500000

300

15000

4500000

07.11

300

15000

4500000

+2000

20000

+40000000

2000

20000

40000000

20.12

-300

15000

-4500000

-1000

20000

-20000000

1000

20000

20000000

Prin această metodă ieşirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în gestiune.

Metoda ultima intrare- prima ieşire (LIFO)

      Potrivit acestei metode, ieşirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, iar după epuizarea lotului, cantităţile ieşite vor fi evaluate la costul lotului anterior.

 

Mişcări

(+intrări)

(-ieşiri)

 

Stoc

 

Data

Cantitate

Preţ

Valoare

Cantitate

Preţ

Valoare

01.01

1000

10000

10000000

02.04

-200

10000

-2000000

800

10000

8000000

03.06

-100

10000

-1000000

700

10000

7000000

04.09

700

10000

7000000

+1000

15000

+15000000

1000

15000

15000000

05.10

-100

10000

-1000000

600

10000

6000000

-1000

15000

-15000000

06.10

-300

10000

-3000000

300

10000

3000000

07.10

300

10000

3000000

+2000

20000

+40000000

2000

20000

40000000

20.12

-1300

20000

-26000000

700

20000

14000000

300

10000

3000000

Prin această metodă ieşirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea inversă intrării loturilor în gestiune.

 

Metoda costului standard

      Potrivit acestei metode, întreprinderile în cadrul contabilităţii interne de gestiune, pot să determine costurile şi preţurile prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile standard. În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc, anticipat, costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează  şi înregistrează intrările şi ieşirile. Diferenţele dintre costul de înregistrare şi costurile efective de achiziţie sau de producţie se evidenţiază în conturi distincte.

– Mii lei –

 

 

 

INTRĂRI

 

 

IEŞIRI

 

 

STOC

 

Data

Operaţia

Q

P

V

Q

P

V

Q

P

V

01.03

Stoc iniţ

_

_

_

_

_

_

3000

10000

30000

04.03

Intrări

5000

10

50000

_

_

_

8000

10000

80000

07.03

Ieşiri

_

_

_

4000

10

40000

4000

10000

40000

15.03

Intrări

6000

10

60000

_

_

_

10000

10000

100000

17.03

Ieşiri

_

_

_

3500

10

35000

6500

10000

65000

28.03

Ieşiri

_

_

_

4500

10

45000

2000

10000

20000

       Între costurile de achiziţie şi costul standard au fost înregistrate diferenţe care au fost evidenţiate distinct. Aceste diferenţe se repartizează la sfârşitul lunii asupra valorii bunurilor ieşite şi asupra stocului existent cu ajutorul coeficientului de repartizare al diferenţelor de preţ, aceasta calculându-se prin înmulţirea valorii bunurilor ieşite cu coeficientul calculat.

Metoda identificării specifice.

      Această metodă presupune ca fiecare categorie de stoc să poată fi individualizată atăt în momentul intrării căt si în momentul stocării sau scăderii din gestiune.

Metoda nu poate fi folosită pentru evaluarea stocurilor aflate in cantitate mare in depozitele întreprinderii şi care sunt fungibile deoarece întreprinderea prin modul de selectare a stocurilor scoase din gestiune poate realiza o aranjare a rezultatului.

Metoda preţului de vânzare cu amănuntul inclusiv TVA.

       Preţul cu amănuntul sau cel de vânzare en gros se utilizează numai în cazul mărfurilor, putând fi adoptat de oricare agent economic cu profil comercial, en detail, en gros sau mixt. De altfel, acest preţ se justifică în condiţiile unui comerţ cu articole şi sortimente numeroase şi o frecvenţă mare a intrărilor şi ieşirilor, precum şi în situaţia organizării evidenţei analitice după metoda global-valorică, ceea ce nu exclude posibilitatea utilizării lui şi în cazul evidenţei cantitativ-valorice pe sortimente de mărfuri.

Preţul analizat, datorită modificărilor cu caracter oarecum frecvent ale preţurilor de cumpărare, adaosurilor comerciale şi altor cauze, se poate reduce sau majora, după caz, pe baza de inventar, atunci cănd este necesar. Această operaţie nu contra-vine prevederilor contabile ţn vigoare întrucât nu se afectează valoarea de intrare în patrimoniu la costul efectiv de achiziţie.

       Preţul cu amănuntul sau de vânzare en- gross se stabileşte de către agentul economic prin luarea în calcul a unui anumit adaos comercial, posibil de realizat, însă atunci când situaţia de pe piaţa se schimbă este normal să se majoreze sau să se diminueze adaosul comercial şi implicit preţul de vânzare, pe bază de inventar de schimbare de preţuri, cu înregistrarea corespunzătoare în contabilitate.

Altfel spus, majorarea sau reducerea preţului cu amănuntul sau a celui de vânzare en- gross până la nivelul costului de achiziţie respectă regulile şi principiile contabile, fiind un drept exclusiv al agentului economic care poate lua asemenea decizii atunci când apreciază că este necesar pentru valorificarea în condiţii avantajoase a mărfurilor şi pentru evitarea unor riscuri.

Preţul de vânzare cu amănuntul, exclusiv TVA, sau en- gross se reflectă în contul de mărfuri (371) şi este format din costul efectiv de achiziţie (preţul facturat de furnizor şi cheltuielile de transport-aprovizionare) şi adaosul comercial.

În ceea ce priveşte utilizarea preţului cu amănuntul sau de vânzare en- gross se menţionează ca, în activiatea practică, în vederea respectării regulilor generale de evaluare privind intrarea în patrimoniu la costul efectiv de achiziţie şi totodată pentru evitarea interpretărilor de natură fiscală se consideră că este necesar si totodata nu contravine reglementarilor in vigoare sa se deschida doua conturi analitice distincţie la contul sintetic 378 ,,Diferenţe de preţ la mărfuri” şi anume:

— 378.01 ,,Diferenţe de preţ la mărfuri privind cheltuielile de transport-aprovizionare”, cu funcţia contabilă de activ şi

— 378.02 ,,Diferenţe de preţ la mărfuri privind adaosul comercial”, cu funcţia contabilă de pasiv, conturi asupra cărora se va reveni ulterior.

Preţul cu amănuntul sau de vânzare către populaţie, exclusiv TVA, se determină prin adăugarea la preţul de cumpărare (facturare) negociat cu furnizorul a adaosului comercial considerat de agentul economic ca fiind posibil de realizat.

La rândul său, preţul cu amănuntul total sau de vânzare către populaţie, inclusiv TVA, se calculează prin adăugarea la preţul cu amănuntul amintit anterior a cotei legale de TVA. Acest preţ reprezintă preţul de înregistrare în contabilitate a mărfurilor de către agentii economici care adoptă aceasta variantă de evaluare.

 

 III.Tratamente si practici  specifice privind produsele finite.

La organizarea contabilităţii sintetice a stocurilor poate fi adoptată una din cele două metode recomandate de normele de aplicare a Legii contabilităţii:

  1. Metoda inventarului permanent

  2. Metoda inventarului intermitent

3.1. Metoda inventarului permanent

În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operaţiile de intrare şi ieşire a stocurilor cantitativ şi valoric, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât şi valoric.

Conform normelor contabile din ţara noastră, în condiţiile utilizării inventarului permanent, unităţile patrimoniale îşi pot organiza contabilitatea analitică a stocurilor în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii.

În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează cu intrările de bunuri şi se creditează cu ieşirile din stoc aferente perioadei de gestiune. La sfârşitul exerciţiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere. Dacă există diferenţe în plus sau minus la inventar, acestea se vor regulariza aducându-se stocurile la nivelul lor real.

În principiu, evaluarea intrărilor în stoc trebuie să se facă la costul istoric dat de costul efectiv de producţie, în cazul stocurilor provenite din producţie proprie, iar ieşirile din stoc la costurile la care au fost evaluate la intrare elementele destocate. Evaluarea ieşirilor din stoc se poate face după multiple metode dintre care cele mai uzuale sunt: CMP, FIFO, LIFO.

Reglementările contabile româneşti dau posibilitatea unităţilor patrimoniale, de a continua practica contabilă anterioară de a evalua atât intrările cât şi ieşirile din stoc la preţuri standard sau prestabilite, denumite şi preţuri de înregistrare. Acceptarea continuării acestei practici a impus instituirea în contabilitatea generală a conturilor de diferenţe de preţ care să reflecte distinct:

  • La intrarea elementelor în stoc, diferenţele dintre costul istoric şi preţurile de înregistrare;

  • La ieşirea elementelor din stoc, repartizarea diferenţelor de preţ asupra valorii de înregistrare a elementelor ieşite, cu ajutorul coeficientului K.

K =        (Si+Rd) cont de diferenţe de preţ

(Si+Rd) cont de stoc la preţ de înregistrare

Coeficientul K se aplică asupra valorii elementelor ieşite din stoc, la preţ de înregistrare.

Metoda inventarului permanent este utilizat de unităţile mari şi mijlocii, şi constă în utilizarea conturilor de stocuri pentru a determina şi urmări în permanenţă stocul scriptic al acestora după fiecare operaţie de intrare şi de ieşire, astfel, contabilitatea sintetică a stocurilor va reflecta:

  • stocul iniţial, de la începutul lunii, care va fi cel final din luna precedentă şi care nu poate fi decât debitor,

  • intrările în cursul lunii, pe baza documentelor de intrare, care se vor înregistra în debitul contului,

  • ieşirile din cursul lunii, pe baza documentelor de ieşire, vor forma rulajul creditor al contului,

In baza elementelor menţionate: stoc iniţial, intrări, ieşiri – se va stabili în permanenţă stocul scriptic al bunurilor, care vor putea în perioadele de inventariere cu stocurile faptice, din a căror comparare se pot stabili plusuri sau minusuri la inventar.

Folosirea acestei metode presupune:

  • utilizarea fiecăruia dintre preţurile de înregistrare a stocurilor,

  • folosirea conturilor de diferenţe de preţ aferente stocurilor,

  • conducerea unei contabilităţi analitice a stocurilor prin adoptarea uneia dintre metodele de contabilitate analitică.

Metoda inventarului permanent, presupune un volum mai mare de muncă, dar asigură o mai riguroasă cunoaştere, în orice moment a mărimii stocurilor şi un mai bun control al integrităţii lor.

Organizarea contabilităţii analitice a stocurilor, se realizează la întreprinderile mari şi mijlocii, care folosesc metoda inventarului permanent pentru contabilitatea sintetică a stocurilor. Contabilitatea analitică a stocurilor trebuie astfel organizată încât să permită cunoaşterea acestora cantitativ şi valoric pe fiecare loc de depozitare în parte şi pe feluri de materiale, produse mărfuri etc.

Contabilitatea analitică este o evidenţă completă, întrucât se foloseşte atât etalonul valoric cât şi etalonul cantitativ, spre deosebire de evidenţa operativă a depozitelor, care utilizează numai etalonul cantitativ.

Contabilitatea analitică se poate ţine în funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii ale întreprinderii, după una din următoarele metode:

  • Cantitativ-valorică;

  • Operativ-cantitativă;

  • Global valorică.

Indiferent de metoda de lucru adoptată, contabilitatea analitică trebuie să asigure o concordanţă deplină cu contabilitatea sintetică.

Metoda cantitativ valorică (pe fişe de conturi analitice)

În cazul utilizării acestei metode la locul de depozitare se ţine evidenţa cantitativă pe categorii de bunuri, iar în contabilitatea generală se ţine o evidenţă cantitativ valorică, care prezintă următoarele caracteristici:

  • Documentele de intrare şi ieşire se înregistrează mai întâi cantitativ în fişele de magazie, care se ţin la locurile de depozitare;

  • Aceleaşi documente, grupate pe operaţii de intrare şi ieşire, se imborderează separat şi împreună cu acesta se predau la biroul contabilităţii stocurilor şi materialelor;

  • La biroul contabilităţii materialelor aceste documente se prelucrează conform necesităţilor, sunt evaluate cantităţile la preţul de înregistrare şi se stabilesc conturile în care urmează să se înscrie operaţiile respective;

  • După prelucrarea datelor din documente, materialele se înregistrează cantitativ şi valoric în fişele de conturi analitice, deschise pe feluri de materiale şi pe locuri de depozitare;

  • O dată cu consemnarea în fişele contabile a intrărilor şi ieşirilor se obţine şi centralizatorul de materiale, zilnic pentru intrări şi lunar pentru ieşiri.

 Verificarea concordanţei dintre datele înregistrate în conturile sintetice şi cele analitice de materii şi materiale se realizează la sfârşitul lunii prin compararea datelor înregistrate în fişele de magazie cu cele din fişele de cont analitic din contabilitate şi întocmirea balanţelor de verificare a conturilor analitice. Metoda operativ-cantitativă (pe solduri)

În cazul utilizării acestei metode, la locul de depozitare se, ţine evidenţa cantitativă a bunurilor materiale pe categorii, în contabilitatea generală se ţine evidenţa valorică pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor pe grupe şi subgrupe de bunuri. Verificarea exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa depozitelor cu cele din contabilitatea generală se face lunar prin evaluarea stocurilor cantitative transcrise din fişele de magazie în registrul stocurilor.

Tehnica de lucru este următoarea:

  • Documentele justificative sunt înregistrate de gestionar în fişele de magazie, stabilind stocul după fiecare operaţie;

  • Serviciul contabil, verifică periodic înregistrările făcute în fişele de magazie şi preia documentele respective, împreună cu borderourile întocmite de gestionar, care sunt centralizate pe grupe de materiale şi pe conturi corespondente

  • Totalurile stabilite se înscriu în „Situaţia de mişcări”, întocmită separat pentru intrări şi pentru ieşiri.

  • La sfârşitul fiecărei luni se totalizează situaţiile şi se stabilesc două categorii de totaluri, pe gestionari şi pe grupe de materiale, atât la intrări cât şi la ieşiri, iar stocurile din fişele de magazie se înscriu în Registrul stocurilor şi se înmulţesc cu preţul lor. Existenţele fizice înscrise în acest registru trebuie să concorde cu stocul stabilit prin fişele de magazie, iar soldurile pe grupe şi gestiuni cu valorile din Situaţia de mişcări lunară, care trebuie să concorde cu contabilitatea sintetică. Reprezentarea grafică este prezentată în Anexa 3.

Metoda global-valorică

În cazul utilizării acestei metode, evidenţa se ţine numai valoric, atât la nivelul gestiunii, cât şi în contabilitate, iar periodic se face controlul concordanţei înregistrărilor din evidenţa lor.

Potrivit acestei metode, fişele de magazie sunt înlocuite cu Registru de gestiune, în care zilnic sunt înregistrate valoric intrările şi ieşirile, pe baza documentelor justificative şi se stabileşte soldul la sfârşitul zilei. Raportul de gestiune se întocmeşte zilnic, iar, împreună cu documentele justificative, sunt transmise la compartimentul de contabilitate.

La serviciul de contabilitate se verifică legalitatea şi realitatea documentelor înscris în raportul de gestiune, preţurile, precum şi evaluarea împreună cu celelalte calcule, astfel că după ce se constată corecta şi legala lor alcătuire le vizează şi le înregistrează în fişa contabilă analitică  ţinută pentru fiecare gestiune în parte.

Controlul concordanţei înregistrărilor  din evidenţa gestiunii, cu cea din contabilitate se face periodic, prin confruntarea soldurilor din raportul de gestiune cu soldurile din fişa contabilă analitică.

3.2. Metoda inventarului intermitent

Unităţile patrimoniale pot opta şi pentru inventarul permanent al stocurilor, cu condiţia ca inventarul permanent al acestora să fie condus în contabilitatea de gestiune, în cazul întreprinderilor mari, sau extracontabil în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Această metodă presupune stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii lor la finele fiecărei luni. În acest caz, ieşirile se determină ca diferenţă între valoarea stocurilor iniţiale plus valoarea intrărilor, pe deoparte şi valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere, pe de altă parte.

În cazul utilizării acestei metode, se renunţă la utilizarea în cursul lunii a conturilor de stocuri pentru evidenţierea intrărilor şi , respectiv, a recalculării stocurilor scriptice după fiecare intrare. Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la începutul şi sfârşitul lunii, iar intrările de stocuri, din timpul lunii sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziţie, preţ de factură sau preţ prestabilit, după caz. La sfârşitul fiecărei luni se stabilesc stocurile finale prin inventariere şi se înregistrează în conturile de stocuri iniţiale ale lunii următoare şi ele se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.

Metoda inventarului intermitent constă în:

  • § înregistrarea tuturor intrărilor de stocuri, din cursul unui exerciţiu financiar, direct în conturile de cheltuieli privind consumul acestor stocuri,

  • § regularizarea stocurilor la finele exerciţiului financiar pe bază de inventare faptice prin:

    • destocarea stocului iniţial reprezentat de soldul al contului de stocuri, sub premiza că acesta s-a consumat în cursul exerciţiului financiar,
    • restocarea stocului faptic determinat pe baza inventarului de la finele exerciţiului financiar, prin corectarea cheltuielilor privind consumurile de stocuri.

În urma acestei tehnici de înregistrare, conturile de stocuri reflectă mărimea reală a acestora, iar conturile de cheltuieli privind consumurile de stocuri reflectă cheltuielile efective cu aceste consumuri.

Metoda inventarului intermitent poate fi utilizat de unităţile mici şi mijlocii, şi constă în neurmărirea prin contabilitatea sintetică a intrărilor şi ieşirilor de stocuri în cursul perioadelor. Conturile de stocuri se utilizează numai la finele perioadelor de gestiune când se debitează cu soldurile finale existente la locurile de depozitare stabilite prin inventariere. Mişcările de stocuri din cursul perioadei nu afectează conturile de stocuri, ci direct conturile de cheltuieli.

Tehnica aplicării inventarului intermitent diferă la stocurile procurate din afara unităţii faţă de cele provenite din producţia proprie şi anume:

a)      Pentru stocurile aprovizionate din afara unităţii se parcurg următoarele etape:

  • se stornează stocurile iniţiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a reveni asupra conturilor de          cheltuieli, unde au fost înregistrate la început;

  • achiziţiile de bunuri efectuate de la furnizori se înregistrează direct asupra conturilor de cheltuieli;

  • la finele perioadei se inventariază bunurile aprovizionate sau provenite din perioada precedentă, neconsumate, cu care se degrevează cheltuielile prin trecerea lor asupra conturilor de stocuri.

Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de cheltuieli reflectă bunurile consumate în timpul perioadei, calculate după relaţia:

IESIRI = SOLD INITIAL  +  INTRARI – SOLD FINAL

b) Pentru stocurile provenite din producţie proprie se parcurg următoarele etape:

  • se stornează stocurile iniţiale ale perioadei  din conturile de stocuri pentru a anula veniturile constituite cu acestea la finele perioadei precedente;

  • bunurile obţinute din producţie proprie nu se înregistrează în contabilitatea sintetică, ci numai în evidenţa operativă de la locurile de depozitare;

  • pe măsura vânzării stocurile se vor înregistra asupra conturilor de venituri, fără să fie nevoie destocarea lor;

  • la finele perioadei se inventariază bunurile obţinute din producţie proprie, inclusiv cele provenite din perioada precedentă, dar nevândută, şi se înregistrează asupra conturilor de venituri din producţia stocată.

Prin parcurgerea acestor etape, soldurile conturilor de venituri reflectă bunurile produse în unitate, calculate după relaţia:

INTRARI  =  STOC INITIAL  +  VANZARI   –   STOC FINAL

c) Pentru producţia în curs de execuţie, determinarea ei se face numai la sfârşitul perioadei prin metode diferite şi se înregistrează în contabilitate ca stocuri la costurile corespunzătoare, dar la începutul perioadei următoare operaţia respectivă se stornează în „roşu”.

Folosirea acestei metode presupune:

  • utilizarea ca preţuri de înregistrare în contabilitate a stocurilor, a costului de achiziţie pentru bunurile achiziţionate din afara unităţii şi respectiv a preţurilor de producţie pentru bunurile obţinute din producţie proprie;

    • nu trebuie utilizate conturi de diferenţe de preţ aferente stocurilor;
    • nu este necesară organizarea unei contabilităţi analitice a stocurilor.

      Metoda inventarului intermitent ar aduce simplificări în munca de contabilitate, dacă inventarierile faptice ar fi efectuate anual şi nu lunar. Ea nu permite, însă, un control riguros al gestionării şi al asigurării integrităţii lor.

Acelasi lucru in format pdf (Teorie si metoda privind contabilitatea stocurilor).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *