Fara titlu

Ştiaţi că sunt şi oameni care vor să fie cetăţeni români, deşi s-au născut aiurea prin lume? Da, pare ciudat, dar nu toată lumea vrea să fugă de aici :) Ei bine, aspiranţii au de stat o vreme pe aici, de completat hârţogăria tradiţională şi de dat un soi de examen de cunoştinţe din istoria, politica şi geografia meleagurilor mioritice. Şi mai şi discută cu examinatorii ca să arate în ce măsură stăpânesc limba română. Iată câteva din cele mai amuzante răspunsuri date de ei. Părerea mea e că se califică egregia cum laude la onoarea de a fi cetățean al României :))

– Care e cea mai importantă calitate a cetăţeanului român?
– Calitatea întâi.

– Ce ştiţi despre relieful României?
– Este un relief bun, unde din păcate există şi infractori.

– Cine a fost Ştefan cel Mare?
– A fost un preşedinte român care a reuşit să bage România în NATO.

– Ştiţi cine este Mihai Eminescu?
– Da, este singurul poet român şi deci un erou este el!

– Ştiţi cine este preşedintele României?
– Da, domnul Troian Băsculescu.

– Cine are drept de vot în România?
– Cine zice guvernul.

– Ce vă place dumneavoastră cel mai mult în România?
– Faptul că e deschisă până târziu, aici e o viaţă care noi n-am avut-o.

– Aveţi prieteni români?
– Am, dar nu mai am, ei au furat de la mine nişte afaceri. Dar nu supărat, nu sunt, nu supărat, Dumnizeu are griji.

– Ştiţi care este religia majoritară în România?
– Este creştini din aceia care nu stau pe scaun în biserică.

– Aveţi un loc de muncă în România?
– Nu am loc căci este foarte aglomerat, mai ales dimineaţa şi seara.

– Ce apreciaţi la poporul român?
– Căci îi place negrii mai mult decât ţiganii, deşi ţiganii sunt nu aşa de negri.

– Vă place muzica românească?
– Da, mie îmi place foarte mult, pentru că cânta despre lucruri fără război şi Fuego şi Pepe sunt nişte un fel de simbol etnic.

– Cunoaşteţi vreun sportiv român?
– Nu cunosc pe nimeni, dar îi ştiu pe toţi, unii sunt Civu, Haghi, Ghicu, Nadia, Ducadal, Curnicova şi Becali.

– Aveţi familie?
– Am, dar nu este familia mea, este familia lui prietenul meu.

– Pe o scară de la 1 la 10, la ce nivel credeţi că vă aflaţi cu limba romană?
– Nu am scară acasă, locuiesc la un bloc.

– Ce impresie aveţi despre istoria României?
– E foarte frumoasă pentru că are culori strălucite pe copertă.

– Cu ce vă ocupaţi aici, în România?
– Eu nu sunt ocupat cam niciodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *